Catapeteasma Bisericii „Sfântul Dumitru – Poștă” a fost sfințită duminică, cu ocazia cinstirii Sfântului Apostol Iuda Tadeul, a cărui icoană se află în lăcașul de cult. Slujba a fost oficiată de delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Pr. Mihai Săsăujan, Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Cu privire la acest moment, Pr. Vicar eparhial a vorbit despre…
Părintele Mitropolit Serafim a asistat miercuri la deschiderea primei ediții a Taberei „Bucuria prieteniei”, organizată la Mănăstirea Göttweig bei Krems, în Austria. A doua zi, joi, ierarhul s-a întâlnit cu cei 43 de copii români din Austria și Germania care au participat la tabără. „Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă ar avea toate…
Copiii de la Cercul de pictură din Hârtop, județul Suceava, care și-au licitat lucrările de Ziua Copilului pentru a sprijini pictarea în mozaic a Catedralei Naționale, au strâns 9.000 de lei în acest scop. Banii sunt destinați pentru susținerea realizării icoanei în mozaic a Învierii Domnului din absida nordică. „Mulțumim în mod deosebit tuturor celor…
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a binecuvântat cu agheasmă duminică capela cu hramul „Învierea Domnului” a parohiei Şerban Vodă din Protoieria Sector 4 Capitală, precum şi grădinița și cantina de la demisolul Centrului social „Aşezămintele Şerban Vodă”, informează Ziarul Lumina. Ierarhul a oficiat apoi Sfânta Liturghie, iar la predică a subliniat că Duminica Tuturor Sfinţilor ne…
Biserica Bărboi din Iaşi şi ansamblul parohial au fost resfinţite duminică de Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei şi Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul, la încheierea lucrărilor de restaurare. Au fost binecuvântate zidurile exterioare ale bisericii prin stropire cu apă sfințită și prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, iar în Altar a fost binecuvântată…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a îndemnat la Mănăstirea „Sfânta Maria” – Urlaţi în Duminica Tuturor Sfinţilor „să le cerem sfinţilor să ne dăruiască credinţă puternică şi viaţă sfântă”. În introducerea predicii rostite la mănăstirea prahoveană, Patriarhul României a vorbit despre motivele stabilirii Duminicii I după Rusalii ca Duminica Tuturor Sfinţilor. 1. Pentru a ne arăta…
Referitor la articolul platformei „Să fie lumină”, intitulat: BOR este obligată să se supună Legii nr. 544, precizăm următoarele: Obiectul acțiunii în instanță a fost reprezentat de obligarea Patriarhiei Române să comunice cuantumul total și proveniența finanțărilor și sponsorizărilor publice pentru două proiecte ale Patriarhiei Române care au beneficiat și de sprijin din fonduri publice….
Capela militară cu hramurile „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul – ocrotitorul spiritual al aviatorilor” şi „Sfântul Mucenic Ioan Rusul”, de la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii, a fost resfinţită joi, 16 iunie, de un sobor de trei ierarhi. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul…
Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia a participat în perioada 9-10 iunie la conferința anuală a rețelei Eurodiaconia, organizată sub genericul „Incluziunea rromilor – accesul acestora pe piața muncii și la educație de calitate”. Evenimentul a avut loc în capitala Cehiei, Praga. La întâlnire au participat reprezentanți ai ONG-urilor implicate în acțiuni sociale, afiliate Eurodiaconia, din…