Un preot român a cântat în Liban la Liturghia care a încheiat întâlnirea tinerilor ortodocşi din Zahle
Părintele Alexandru Grigoraş, paroh la Parohia Sascut Sat din Arhiepiscopia Romanului și membru în corul Byzantion, a cântat duminică la Sfânta Liturghie care a încheiat întâlnirea tinerilor ortodocşi din Zahle.
"Ton despotin kai arhierea imon.." Varis Mode in Romanian language for His Holyness John the Xth, the Patriarch of Antioch and all the Orient
Geplaatst door Alexandru Grigoraș op Zondag 22 september 2019
Slujba a fost oficiată de Preafericitul Părinte Ioan al X-lea al Antiohiei şi al Întregului Orient în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Zahle.
Cu o zi mai înainte, Patriarhul Antiohiei s-a întâlnit cu membrii comunităţii tinerilor ortodocşi din orașul libanez.
Clericul român ne-a declarat că a participat la acest eveniment, unde a interpretat câteva piese bizantine şi le-a vorbit tinerilor libanezi despre „ortodoxia în România, despre comunităţile de tineri ortodocşi de la noi”.
Punctul central al vizitei Patriarhului Ioan la Zahle a fost aniversarea de 90 de ani a Mitropolitului Nifon, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice în Liban.
Printre invitaţi s-au numărat Mitropolit Ilarion de Volokolamsk, Coordonatorul Departamentului pentru Relații Externe Bisericești al Patriarhiei Moscovei, ierarhi şi arhimandriţi din Bulgaria, Serbia şi Cehia.

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.










