25/08/2020 25/08/2020 În Duminica a 11-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc. În cuvântul de învățătură, adresat celor prezenţi la Sfânta Liturghie, ierarhul a arătat că parabola cu Pilda datornicului nemilostiv a fost rostită în contextul în care Sfântul Apostol Petru L-a întrebat pe...
25 Αυγούστου, 2020 - 16:39

Sfânta Liturghie arhierească la Miercurea Ciuc

Διαδώστε:
Sfânta Liturghie arhierească la Miercurea Ciuc

În Duminica a 11-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc. În cuvântul de învățătură, adresat celor prezenţi la Sfânta Liturghie, ierarhul a arătat că parabola cu Pilda datornicului nemilostiv a fost rostită în contextul în care Sfântul Apostol Petru L-a întrebat pe Mântuitorul: „Doamne, de câte ori va greși față de mine fratele meu și-i voi ierta lui? Oare până de șapte ori? Și Iisus i-a zis: Nu zic ție până de șapte ori, ci până de șaptezeci de ori câte șapte” (Matei 18; 21-22). Prea­sfin­ţi­tul Părinte Episcop Andrei a arătat că Apostolul Petru a rămas surprins de acest răspuns, pentru că „numărul şapte simboliza la evrei plinătatea, iar de 70 de ori câte şapte era număr fără limită, la nesfârșit. (…) Noi iertăm cu măsură, dar vrem iertare nelimitată”. Răspunsurile ­la strană au fost date de Corala „Pocrov” a Catedralei Episcopale din Miercurea Ciuc.

ziarullumina.ro

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.

google-news Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.

Διαδώστε:
Ροή Ειδήσεων