02/12/2025 02/12/2025 Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria s-au născut în familii numeroase, cu câte 10 copii, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, marți, la prima pomenire de după proclamarea canonizării lor. „Mare lucru acesta, atunci când oamenii sunt credincioși și dau naștere la toți copiii pe care îi...
02 Δεκεμβρίου, 2025 - 18:21

Familiile numeroase atrag harul lui Dumnezeu: Mitropolitul Serafim despre originile Sf. Paisie și Cleopa de la Sihăstria

Διαδώστε:
Familiile numeroase atrag harul lui Dumnezeu: Mitropolitul Serafim despre originile Sf. Paisie și Cleopa de la Sihăstria

Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria s-au născut în familii numeroase, cu câte 10 copii, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, marți, la prima pomenire de după proclamarea canonizării lor.

„Mare lucru acesta, atunci când oamenii sunt credincioși și dau naștere la toți copiii pe care îi trimite Dumnezeu pe Pământ! Copiii sunt o binecuvântare pentru familie, pentru Biserică, pentru țară”, a adăugat părintele mitropolit, care a oficiat Sfânta Liturghie în cinstea sfinților chiar la Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț, unde se păstrează moaștele lor.

„Au trăit cum se trăia altădată în țara noastră pretutindeni, în condiții modeste, la țară, în sărăcie, cu necazuri, cu greutăți”, a adăugat Înaltpreasfinția Sa, cu referire la familiile botoșănene în care s-au născut sfinții.

„Creșterea mai multor copii nu-i deloc ușoară, dar e binecuvântată de Dumnezeu și revarsă asupra familiilor, neamului și țării, Bisericii mult har și mult dar de la Dumnezeu.”

Județul Botoșani a dat mulți oameni cu vocație spirituală

Județul Botoșani „a dat țării și neamului oameni mari ca Eminescu, Iorga, iar dintre cei ai Bisericii pe Sfântul Ioan Iacob de la Neamț și pe cei doi părinți pe care îi prăznuim astăzi”, a afirmat Înaltpreasfințitul Părinte Serafim.

„Este cunoscut ca fiind un județ cu oameni foarte credincioși, foarte credincioși, evlavioși, atașați de Biserică, din rândul cărora foarte mulți călugări – cei mai mulți călugări de astăzi din țara noastră provin din județul Botoșani”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.

Mitropolitul Germaniei a evocat personalitatea celor doi sfinți, pe care i-a cunoscut personal: „Părintele Paisie, om simplu, om smerit, a purtat în inima sa – o inimă largă, compătimitoare – pe toți care veneau la el și nu numai pe aceștia, ci pe toată lumea.”

„Părintele Cleopa este cunoscut ca un om al cuvântului, un mare predicator. Cred că toată lumea îl aseamănă cu Sfântul Ioan Gură de Aur, Părintele Cleopa fiind, deci, Ioan Gură de Aur al neamului românesc, al Bisericii noastre.”

Postul și rugăciunea ne unesc în duh

Înaltpreasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să urmeze exemplul celor doi sfinți, trăind în simplitate, în smerenie, în rugăciune, atașați trup și suflet de Biserică.

Rugăciunile pot fi scurte, a mai spus părintele mitropolit – Rugăciunea lui Iisus sau alte rugăciuni scurte, prin care să invocăm mila și binecuvântarea lui Dumnezeu asupra fiecăruia dintre noi, dar și asupra României, care se depopulează din cauza evitării nașterii de copii și a exodului în străinătate.

Mitropolitul Serafim i-a îndemnat pe credincioși să postească, deoarece „rugăciunea intră în inimă mai cu seamă atunci când postești după rânduia din Biserică”.

Postul și rugăciunea ne ajută să dobândim o inimă bună și compătimitoare, care este opusul inimii împietrite, care nu simte durerea semenilor, a subliniat Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord.

Biserica, o mare familie

„Noi, credincioșii, preoți, episcopi formăm Biserica lui Dumnezeu. Formăm un trup, un organism viu și toți suntem mădulare unii altora și mădularele Trupului tainic al lui Iisus Hristos”, a explicat Înaltpreasfinția Sa.

„Și trebuie să ne simțim una, să ne simțim ca frații, ca surorile și să ne dăm viața dacă e nevoie pentru fiecare, așa cum în familie, dacă domnesc dragostea, pacea, armonia, binecuvântarea lui Dumnezeu este asupra familiei și toți din familie se simt una.”

„Biserica este o familie mare, familie care îi înglobează, îi adună pe toți cei botezați și toți trebuie să ne simțim frați, surori, mădulare unii altora și să ne ajutăm unii pe alții”, a subliniat Părintele Mitropolit Serafim.

Ctitori duhovnicești ai Mănăstirii Sihăstria
Soborul de slujitori a fost format în principal din stareți, părinți profesori din regiune și părinți ai așezămintelor monahale nemțene.

Din delegația de la București au făcut parte Arhim. Ciprian Grădinaru, Mare Eclesiarh al Paraclisului Catedralei Naționale, și Arhid. Nicolae Iftimiu, consilier patriarhal și directorul Agenției de știri Basilica, care a citit Evanghelia zilei în cadrul slujbei.

„Mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi de prăznuire a Sfinților Cuvioșilor Părinților noștri Paisie și Cleopa, care au ctitorit duhovnicește această mănăstire, lor le suntem datori și în același timp le cerem rugăciunile”, a spus, la finalul Liturghiei, Arhim. Arsenie Popa, starețul Mănăstirii Sihăstria.

„Duhul lor de nevoință, atât de deosebit, care pare să se împotrivească duhului din lume, care și pe noi poate să ne ademenească chiar și în mănăstire, ne ajută ca să ne împlinim nevoința monahală și făgăduințele după a noastră putere.”

Părintele Mitropolit Serafim a oficiat luni, la Mănăstirea Sihăstria, și slujba Privegherii din ajunul zilei de pomenire a celor doi sfinți.

Mai multe despre biografia sfinților aici.
Vezi mai multe fotografii aici.

Foto credit: Doxologia.ro / Pr. Silviu Cluci

basilica.ro

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.

google-news Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.

Διαδώστε:
Ροή Ειδήσεων