04/06/2019 04/06/2019 La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” din Botoşani s-au desfăşurat diverse activităţi pentru dezvoltarea capacităţilor tinerilor seminarişti. Între aceste activităţi, desfăşurate în cadrul săptămânii „Şcoala altfel”, s-a numărat şi participarea unui grup de seminarişti, în cursul zilei de 30 mai 2019, la Simpozionul „Părintele Dimitrie Bejan şi satul românesc”. Însoţiţi de părintele pedagog Marius...
04 Ιουνίου, 2019 - 12:22

Mărturii despre preoţii şi satul românesc de odinioară

Διαδώστε:
Mărturii despre preoţii şi satul românesc de odinioară

La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” din Botoşani s-au desfăşurat diverse activităţi pentru dezvoltarea capacităţilor tinerilor seminarişti. Între aceste activităţi, desfăşurate în cadrul săptămânii „Şcoala altfel”, s-a numărat şi participarea unui grup de seminarişti, în cursul zilei de 30 mai 2019, la Simpozionul „Părintele Dimitrie Bejan şi satul românesc”.

Însoţiţi de părintele pedagog Marius Pîjîn, tinerii au poposit în cimitirul Parohiei „Sfântul Vasile cel Mare” – Hârlău, acolo unde este înmormântat preotul-martir Dimitrie Bejan. Un sobor de preoţi, în frunte cu preacuviosul părinte Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, a săvârşit slujba de pomenire pentru vrednicul de amintire slujitor-erou, după care, în sala de conferinţe a aşezământului social, cei care l-au cunoscut direct sau prin intermediul cărţilor pe preotul militar Dimitrie Bejan au dat mărturie despre viaţa sa pilduitoare.

Tinerii seminarişti prezenţi au avut astfel bucuria de a afla amănunte din viaţa şi opera preotului-scriitor, punându-li-se înainte amintiri, păreri şi îndemnuri pentru păstrarea identităţii de credinţă şi de neam, precum şi documente oficiale care atestă opresiunea regimului comunist împotriva Bisericii. Participanţii au simţit prezenţa harică a părintelui Dimitrie Bejan, mai ales în timpul vizitei la casa memorială a acestuia, fiind fascinaţi de dovezile vieţii ascetice şi pline de har a părintelui, cum ar fi fotografii, cărţi, precum şi setul de obiecte liturgice deosebite folosite de slujitorul lui Dumnezeu la sfintele slujbe şi în rugăciunea personală din timpul detenţiei la Oranki.

Pe traseul Hârlău – Botoşani tinerii teologi au vizitat mănăstirile Zosin şi Coşula pentru a se ruga lui Dumnezeu să le binecuvânteze călătoria şi să trimită peste ei Duhul Său cel Sfânt spre luminarea minţii şi a inimii, închinând o scurtă cântare sfinţilor ocrotitori ai sfintelor locaşuri.

Pelerinii au primit informaţii despre cărţile părintelui hârlăuan, dintre care amintim: „Oranki”, „Viforniţa cea mare”, „Satul blestemat”, „Hotarul cu cetăţi” şi foarte cunoscuta „Bucuriile suferinţei”. (Lucian-Mihai Pintilie, clasa a IX-a, Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Botoşani)

 

ziarullumina.ro

Διαδώστε:
Ροή Ειδήσεων